ECHIPA ELDA DE MESAGERI AI NEGOȚULUI
Toate bune și gustoase, dar pentru ca toată munca personajelor de pe Tarâmul Laptelui ELDA (adică echipa de producție) să ajungă pe masa ta este nevoie și de ajutorul echipei de mesageri în cele patru zări de … negoț (vânzări).
Primii care acționează sunt mesagerii crainici, Cornel și Ersin, care duc vestea lactatelor ELDA și cooperează cu:
vătafii (șefii de magazine și de depozite alimentare),
negustorii (vânzătorii),
hangiii (șefii de restaurante)
sau chiar cu bucătarii când este cazul.
Cu fiecare, ei pun țara, adică ELDA, la cale, află ce provizii de lactate sunt necesare și chibzuiesc condițiile de târguială (detaliile contractuale). Nu înainte de a îi convinge că ELDA înseamnă produse cu gust, obținute numai din lapte din zone nepoluate dobrogene, cu păstrarea conținutului benefic de vitamine și minerale pentru sănătatea tuturor.
După ce se parafează înțelegerea, Cornel și Ersin predau ștafeta mesagerilor Titi și Florin care zilnic conduc caii putere rezistenți la frig (mașinile frigorifice) pentru a livra toate cererile de comenzi.
Este nevoie de multă străduință pentru a asigura prezența continuă pe rafturile prăvăliilor mari și mici (lanțurile de magazine și magazinele de cartier) a produselor lactate proaspete ELDA, astfel încât ceea ce primesc mușteriii (cumpărătorii) să aibă calitatea pe care și-o doresc.
Povestea ELDA se apropie de final! Un final care niciodată nu este final ci o recitire cu noi valențe si gusturi. Ți-am prezentat pe parcurs toate personajele de poveste care contribuie la magia laptelui dobrogean. Am lăsat la urmă, cu modestie, pe alchimistul poveștii ce se scrie de peste 20 de ani. Dar pe care îl voi prezenta săptămâna viitoare. Stai pe aproape!