CILBIR, OUĂ POȘATE TURCEȘTI ÎN IAURT ELDA
Ceva nou dimineața la micul dejun? Să fie și rapid și gustos?
Iată o idee pe care ne-a împărtășit-o büyük anne (bunica) Aylin din Amzacea pe care am vizitat-o din nou weekend-ul trecut.
Nu mă primește niciodată cu masa goală! De data asta, m-a ospătat ca un sultan otoman. Chiar nu e glumă! Cică Cilbir, ouăle poșate turcești erau festinul micului dejun la sultanii otomani încă din secolul al XV-lea. O fi așa, n-o fi așa, dar eu știu sigur că stomacul meu a trăit o sărbătoare după asemenea festin culinar.
Așa cum sărbătoare e azi prin Dobrogea, fiind Ziua Minorităților Naționale. În Dobrogea oamenii trăiesc și se bucură împreună de mii de ani, bazându-se pe un principiu simplu: armonia dintre vecini pe bucata asta de zare.
INGREDIENTE pentru 2 persoane:
Pentru ouă poşate:
2 ouă
1 l apă
sare
40 ml otet
Pentru unt clarifiat:
30 g unt
1 lingură ulei măsline
1/4 linguriță fulgi de ardei iute
1/2 linguriță boia dulce de ardei
Pentru sos:
300 g iaurt gras ELDA
sare de mare și piper, după gust
1 cățel mare de usturoi pisat
mărar și pătrunjel tocat
frunze de busuioc pentru decor
PREPARARE
1. Prepară ouăle poşate
Pune apă la fiert cu sare și adaugă oțetul. Între timp, sparge ouăle în boluri separate. Când apa începe să fiarbă, să apară acele bule mici (nu să clocotească), micșorează focul pentru a păstra temperatura constantă. Amestecă cu o lingură astfel încât să formezi un vârtej în apa fierbinte și adaugă ușor primul ou, lăsându-l să fiarbă cca 3 minute, să se strângă albusul, gălbenușul rămânând moale. Scoate oul cu o spumieră pe un șervețel de hârtie ca să se scurgă de apă, sărează și apoi pregătește la fel al doilea ou.
ATENȚIE! Secretul ouălor poșate: să fie foarte proaspete iar apa nu trebuie să fiarbă!
2. Prepară sosul de iaurt
Pisează usturoiul și freacă-l cu sare până devine păstos ca la mujdei. Într-un bol, amestecă usturoiul pisat cu iaurtul gras ELDA, sarea, piperul, pătrunjelul și mărarul.
3. Prepară untul clarifiat
Untul clarifiat se obține prin separarea părților solide și lichide în urma fierberii și eliminării masei proteice a laptelui.
Într-o tigaie, topește untul și lasă-l să fiarbă amestecând în același timp. Nu uita să iei spuma formată. Când s-a separat partea lichidă de cea solidă, adaugă fulgii de ardei iute, boia dulce, lingura de ulei de măsline și mai lasă pe foc cam 30 secunde.
4. Și acum tușa finală! În fiecare farfurie, pune sosul de iaurt apoi așază oul și, la final, toarnă untul topit aromatizat. Decorează cu frunze busuioc.
Gata! Asta-i tot! Cale liberă pe cerul gurii!
Poftă bună, poftă de #𝗴𝘂𝘀𝘁𝗱𝗼𝗯𝗿𝗼𝗴𝗲𝗮𝗻 de la ELDA!
COPYRIGHT©2021 ELDA LACTATE