EFORIE SUD: POVESTEA UITATĂ DIN PARCUL MOVILĂ
Început de secol trecut, descălecând pe un tărâm dobrogean cu o menire de a construi, la mal de mare și de lac, zidiri de cărămidă dar și ,,zidiri” de oameni prin timp să îi ducă povestea … Cu primele i-a reușit, cu ultimele, mai puțin. Așa îi fusese visul dat, dar viața prea puțină încăpu în anii înșirați. Astfel l-am simțit pe boierul Ioan Movilă în plimbarea noastră pe faleza stațiunii și prin parcul care îi poartă numele din Eforie Sud. Dacă te plimbi pe aleile din parcul Movilă, ești lovit de o senzație de întoarcere la un timp boem de la începutul secolului XX. Este drept că modernitatea s-a interferat prin unele detalii dar arborii plantați chiar atunci, la începutul secolului trecut, sunt parcă martori străjeri ai unei povești de demult.
Ne place să scormonim prin pământul dobrogean și să îi aflăm poveștile prea puțin știute prin cotidianul zilelor noastre. Iar parcul Movilă cu arborii lui seculari chiar are ,,talentul” de a șopti la urechea celor care îi cutreieră aleile prin briza marină. Urmaș al marii familii moldave a Movileștilor, ce a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea, boierul Ioan Movilă și-a auzit chemarea către Dobrogea. Avea pravilă scrisă în suflet ca în 1899 să pună piatră de temelie stațiunii ce îi va purta numele, Băile Techirghiol-Movilă, pe terenul cumpărat de la moștenitorii lui Mihail Kogălniceanu (stațiune numită ulterior Băile Movilă până în 1920, Carmen Sylva până în 1948, Vasile Roaită până în 1962 și, în final, Eforie Sud). Își urmase, până atunci, cursul firesc al unui om învățat al timpurilor sale: doctor în drept în Italia, procuror, judecător și președinte de tribunal, ba chiar intrase și în politică și devenise deputat și apoi prefect al județului Brăila.
Până într-o zi când e vizitat de un medic englez care îi înmânează un raport detaliat al proprietăților curative ale nămolului. Și nu orice raport ci unul făcut în laboratoare englezești. Iar nămol este din plin în lacul Techirghiol. Plin de entuziasm este și boierul care bate la ușile Ministerului Sănătății acelor vremuri însă, în zadar, pentru că nimeni nu înțelege că un banal nămol poate face minuni la sănătate. Dar Movilă are viziune, simte că îi crește sufletul când visează câte ar putea să facă. Unii l-ar putea acuza că ar fi avut stofă de afacerist sau ceea ce se cheamă azi, un dezvoltator imobiliar: a cumpărat de la stat, cu 4 bani metrul pătrat, toată suprafața pe care stă astăzi Eforie Sud și partea de nord din Techirghiol iar în 1898 vindea ,,loturi parcelate de la 1 leu și 50 de bani până la 50 bani” cu scopul de a se clădi aici și alte vile (după cum precizează un anunț publicitar din ziarele anului 1898). Că a făcut bani din exploatarea terenurilor cumpărate sau din vânzarea moșiei sale din Moldova sau că a împrumutat de la băncile vremii, prea puțin mai contează. Scopul scuză mijloacele uneori când intențiile sale au fost să valorifice calitățile terapeutice ale nămolului de Techirghiol și să întemeieze o stațiune cu de toate.
La 20 septembrie 1899, declară înființată stațiunea Băile Techirghiol-Movilă și începe construcția celor 2 hoteluri, unul pe malul lacului Techirghiol, altul ,,Băile Movilă’’ pe malul mării – azi Hotel Parc – și a unui sanatoriu pentru băi calde de nămol cu 50 de cabine (dărâmate în perioada comunistă pentru a face loc căii ferate care se extindea spre Mangalia). Schițează canalizarea, străzile, iluminatul, parcul, școala, biserica sau zona de promenadă. Ba chiar proiectează și o sală de teatru pentru turiști, încurajându-și copiii să învețe texte și să dea reprezentații de teatru sau să cânte la pian sau clavecin.
Ghemul vieții sale este însă destul de scurt și, la 13 ianuarie 1904, Ioan Movilă moare la doar 57 de ani, după ce se îmbolnăveşte de pneumonie. Se spune că era obsedat de cifra 13 și că a 13-a zi de boală îi adusese sfârșitul. Este îngropat la București, în cimitirul Bellu, apoi este adus la Biserica ,,Sf. Ioan Botezătorul” din Eforie Sud, ctitorită mai târziu de văduva Elena Movilă care i-a supraviețuit 44 de ani. Soții Movilă au avut împreună șapte copii: lulius, Sever, Caton, Ecaterina, Felicia, Elena și Cornelia. În grija lor a rămas misiunea de a dezvolta stațiunea. Astfel, familia condusă de Elena Movilă continuă vânzarea locurilor de casă pe care se construiesc noi vile și hoteluri începând din anul 1905.
În septembrie 1916, populația din stațiunea Movilă este evacuată iar hotelurile, vilele și băile ajung la dispoziția armatei germano-bulgare. Construcțiile stagnează fiind apoi reluate după 1919 când membrii familiei pun bazele societății anonime Techirghiol-Movilă cu scopul de a vinde locuri de casă parcelate pe moșia Movilă, acțiune desfășurată acum sub conducerea lui Sever Movilă, al doilea fiu al lui Ioan Movilă. În 1922, ginerele lui Ioan Movilă, arhitectul Arta Cerchez, (nume masculin armean) realizează un nou plan de sistematizare cu locuri de casă, hoteluri, vile, obiective comerciale, zonă industrială, străzi și alei.
În perioada interbelică, Sever Movilă continuă viziunea tatălui său și dezvoltă parcul aducând arbori de diferite specii din Franța. În cartea „Techirghiol pentru Europa” de Aurelia și Ștefan Lăpușan, o locuitoare, Valentina Radu, născută în 1929, în Carmen Sylva-Techirghiol povestește că Sever Movilă ,,avea seră proprie, avea cărămidărie, a ridicat cămin pentru bătrâni, cantină pentru copiii săraci. La intrarea în parcul din fața hotelului «Movilă», la șoseaua principală, a construit o poartă monumentală, cu doi lei imperiali, supranumită, după lucrarea lui Brâncuși, «Poarta Sărutului». Nu aștepta fonduri de la stat, tot ce construia era din profitul stațiunii, reinvestit.’’
În anul 1924, are inițiativa să fie bătută o monedă aniversară, cu chipul părintelui său, Ioan Movilă, pe avers. De asemenea, îi ridică, în semn de omagiu, o statuie din bronz pe care o amplasează pe coasta de deasupra digului mare. Odată cu comunismul, statuia e dată jos și stă zeci de ani în curtea primăriei până când e mutată în fața hotelului ,,Parc”. Cel puțin așa spune povestea. Însă, privind la o fotografie cu statuia lui Ioan Movilă din anii 30, postura boierului sprijinit de o coloană este cu totul alta, piciorul stâng este înainte, mâinile pe lângă corp și redingota deschisă.
La statuia actuală, Ioan Movilă are piciorul drept înainte, mâna dreaptă în aer cu palma în sus și redingota strânsă la nasturi. Până nici locul nu a mai fost respectat, așa cum alesese Sever Movilă.
În timp, cu ajutorul familiei Movilă care începe să doneze loturi și să ajute cu materiale și bani, comunitatea locală construiește biserica ,,Sf. Ioan Botezătorul’’, cazinoul unde se proiectează filme vara, dispensarul, căminul cultural, piața de alimente, terenul sportiv, școala și azilul de bătrani. În plus, până în 1938, după noul plan de sistematizare al stațiunii, apar în stațiune aproximativ 500 de vile, case și hoteluri.
Perioada comunistă 1945 – 1989 nu e prietenoasă cu urmașii lui Ioan Movilă. Este drept că nici nu rămân prea mulți. Neamul, încet-încet, se stinge în sărăcie, umilit de regimul comunist, întristat de nedreptăți și abuzuri: Iulius, necăsătorit, fără copii; Sever și Caton, fiecare căsătorit, fără copii; Ecaterina, căsătorită cu dr. Mihai larca, a avut un băiat, Dan Iarca Movilă care moare cu regretul de a nu fi reușit să fi recuperat ceva din moștenire; Felicia, căsătorită cu arhitectul de origine armeană Arta Cerchez, fără copii; Elena, căsătorită cu colonelul Grigore Candiani și, după decesul acestuia, cu avocatul Grigore Thoma. Cu acesta din urmă a avut-o pe Ivonne Aline, căsătorită Buzescu, fără copii. Cea mai mică fiică, Cornelia, a fost căsătorită cu Ernest Ciurea, având un copil, pe Marta Ciurea, necăsătorită, fără copii. Rămâne ultima, Ivonne Aline Buzescu Movilă, să stingă lumina în 2002 peste un neam care a vrut prea mult dar i-a rămas prea puțin. Dosarul retrocedărilor Movileștilor a fost cu răsunet în vremurile noastre. Nimic din ce a fost proprietatea Movileștilor nu i-a revenit.
Clădirile se dărâmă, își schimbă proprietarii, mai mult sau mai puțin legal, se transformă uneori însă ceea ce rămâne puternică și eternă este tot natura. Dincolo de poveștile oamenilor, de vieți, de drame interbelice și postbelice, de nedreptăți, singur parcul Movilă mai reușește să păstreze energia unui loc cu farmec aparte dintr-un timp demult apus.
