STORCEAG – CIORBA PESCĂREASCĂ DIN SFÂNTU GHEORGHE, CU SMÂNTÂNĂ ELDA
Pentru că pe 27 iunie este Ziua Pescarului, să o sărbătorim cum se cuvine cu un preparat de pește autentic dobrogean, de la Delta Dunării.
Nu întâmplător, în acest weekend, am ajuns la Sfântu Gheorghe, în vizită la prietena noastră, Uliana, cea care ne familiarizase cu gustoșii vareniki, colțunașii cu brânză dulce. De data asta, ne-a îmbiat cu un autentic storceag ,,ca la mama lui”, rețeta aparținând haholilor (ucrainenilor) din Sfântu Gheorghe. Dar, o regăsim si la pescarii lipoveni.
În anii de după cel de-al doilea război mondial, comuniştii controlau toate resursele. Pescarii erau obligaţi să livreze cherhanalelor aproape tot ce prindeau într-o zi, toţi peştii mari şi frumoşi. Norocul lor era că puteau opri peștii mici cum erau sturionii („starceak“ în limba ucraineană).
Pescarii fierbeau peştii într-o oală mare, pentru toată familia. Mai adăugau legume de prin grădină – ceapă, morcovi, cartofi – şi „dregeau“ storceagul cu ,,maslea”, zerul care rămânea după separarea untului de smântână.
În vremurile noastre, sturionul este protejat, fiind pe cale de dispariție, însă există crescătorii de sturion. Micii sturioni au fost înlocuiți în storceag cu bucăţi bune şi mari de sturion: morun, păstrugă, cegă sau nisetru. Totodată, zerul a fost înlocuit cu smântână.
Uliana a ținut să ne precizeze că storceagul se prepară doar din carne din specia de sturion, oricare alt tip de pește va schimba gustul și nu va mai fi storceag, va fi o ciorbă pescărească de somn, știucă sau crap, de pildă.
STORCEAG – CIORBA PESCĂREASCĂ DIN SFÂNTU GHEORGHE, CU SMÂNTÂNĂ ELDA
👉INGREDIENTE:
✅ 1 kg carne de sturion – morun, nisetru, păstrugã, cegă (5-6 rondele)
✅ 200 g cartofi roșii, nefăinoși
✅ 1 ceapă medie
✅ 1 morcov mediu (opțional un ardei gras roșu)
✅ 100 g smântână ELDA de 20% grăsime
✅ 1 gălbenuș de ou
✅ sare și piper măcinat, după gust (cu cât mai multă sare, cu atât peștele va avea acel gust puternic)
✅ 1 legãtură de mărar proaspăt
MOD DE PREPARARE:
- Într-o oală, pune la fiert 2 litri de apă cu sare și piper.
- Între timp, taie mărunt morcovul, ardeiul și ceapa iar cartofii în felii. Taie carnea de pește dezosată în cuburi de aproximativ 2 cm latura și sărează cuburile. Este important să le sărezi înainte, întrucât carnea va fi mai fermă la fiert și va avea un gust mai bun.
- Când apa dă în clocot, adaugă legumele în oală și fierbe pentru aproximativ 20 minute.
- Adaugă peştele şi mai lasă încă 10 minute să fiarbă.
- Între timp, bate smântâna ELDA cu gălbenușul de ou. Adaugă și mărarul proaspăt, tocat mărunt.
- Ia un polonic si toarnă puțină ciorbă peste smântâna cu oul, amestecând în același timp. În final, dă focul la minim și toarnă tot amestecul, în fir subțire, în oala de ciorbă și lasă sa dea un clocot.
- Pas opțional! Rade un morcov pe răzătoarea mică și călește în puțin ulei apoi toarnă în oală doar uleiul în care ai călit morcovul. Acesta este trucul pentru culoarea portocalie pe care o capătă storceagul!
Servește deliciosul storceag alături de mujdei de usturoi și pâine prajită. Iar dacă îți dorești o ciorbă acră, poți servi cu lămâie în farfurie, ba chiar și cu o lingură de smântână.
Poftă bună, poftă de #gustdobrogean, de la ELDA, măiastra laptelui dobrogean!
La mulți ani și fir întins tuturor pescarilor!
COPYRIGHT©2022 ELDA LACTATE